Poate că, din exterior, viața ta pare în regulă. Ai o carieră, poate o familie, multiple responsabilități pe care ți le asumi cu dedicare. Dar, în interior, știi că, în anumite laturi ale vieții tale, ai început să accepți mai puțin decât ceea ce simți că meriți cu adevărat.
Știi că sunt lucruri pe care le vezi și le înțelegi deja cu claritate, dar, totuși, le ignori. Nu pentru că nu știi, ci pentru că următorul pas ar cere o decizie reală. Și îți simți atașamentul față de familiar.
Poate că te surprinzi spunând că „e ok” sau „hai că nu e chiar așa de rău…” în situații care, de fapt, nu te mai reprezintă — dar o faci pentru că, într-un fel, este mai ușor să accepți sau să tolerezi decât să schimbi.
Simți că există în tine o versiune mai clară, mai asumată, mai aliniată, care trăiește la acel standard înalt, dar simți că viața de zi cu zi te trage înapoi în familiaritate și, uneori, nu știi de unde să începi.
Ai obosit să analizezi, să înveți, să înțelegi și simți că a venit momentul să treci din reflecție în decizie, din idee în acțiune fermă.
Nu mai vrei doar să știi ce meriți. Vrei să începi să trăiești în aliniere cu standardul tău, prin pași reali, zilnici, onești și asumați.


NU ESTE DOAR UN PROGRAM.
Este o experiență de 30 de zile în care înveți să nu mai negociezi cu tine și cu valoarea ta.
Să îți vezi adevărul fără filtru.
Să îți recunoști și să îți accepți standardul personal ca parte din identitatea ta
și să începi să alegi diferit, către a ți-l însuși în fiecare latură a vieții tale, zilnic, conștient, asumat.
Nu este despre a deveni altcineva.
Este despre a te ridica la nivelul valorii tale.
STANDARD nu este despre mai multă informație.
Este despre claritate. Despre decizie și acțiune aliniată cu nivelul tău următor, în pași mici, dar consecvenți.
Despre modul în care începi să te alegi pe tine, în viața de zi cu zi.
Este despre a trece de la:
a ști → la a face
a înțelege → la a alege
a reflecta → la a acționa
Este o călătorie de sinceritate cu tine însăți.
Un spațiu în care nu te mai eviți.
Nu te mai explici.
Nu te mai convingi că "e suficient”.
Aici vezi unde, în viața ta, tolerezi ceea ce nu mai este aliniat.
Aici recunoști unde te-ai adaptat să trăiești sub nivelul valorii tale.
Aici începi să alegi diferit.
STANDARD este pentru femeia care știe deja.
Care nu mai caută răspunsuri în exterior,
ci este pregătită să fie sinceră cu ea însăși
și să își asume acea decizie următoare.
Nu este un proces confortabil. Dar este unul clar.
Și, dacă vrei, aici îți testezi, dincolo de orice altceva, cât de mult îți dorești acel "mai mult” sau "mai mare” pe care spui că îl vrei.
Pentru că, pentru a ajunge acolo, învățarea nu este suficientă.
Ceea ce face diferența este decizia, urmată de acțiune.
Iar dacă nu mai vrei să te întorci la versiunea ta care accepta mai puțin,
aceasta este punctul tău de plecare.

STANDARD este pentru tine daca..
Știi că poți mai mult, dar ai început să accepți mai puțin în anumite zone ale vieții tale și nu mai vrei să continui așa.
Nu mai vrei doar să înveți sau să visezi la acel nivel următor pentru tine, ci ești pregătită să iei decizii diferite și să acționezi în aliniere cu ele.
Te-ai obișnuit să fii responsabilă și "în control” în viața și cariera ta, dar simți că te-ai îndepărtat de ceea ce îți dorești cu adevărat.
Deși viața ta are multe parti bune, tu nu te mai simți împlinită sau ca o prioritate și, în adâncul sufletului, știi că vrei mai mult și meriți mai mult.
Ești dispusă să fii sinceră cu tine însăți, chiar și atunci când adevărul vine cu o invitație la schimbare.
Nu mai cauți soluții în exterior, ci ești pregătită să îți asumi valoarea personală, să îți definești clar standardul de identitate și de viață și să începi să trăiești în aliniere cu el.
STANDARD nu este pentru tine daca..
Dacă însă simți că "nu este momentul”, că mai ai nevoie de claritate, de timp sau de încă o confirmare înainte să faci o schimbare reală în viața ta, dacă te surprinzi spunând că nu ești încă pregătită (deși, în adâncul tău, știi deja adevărul), atunci probabil că familiarul este mai important pentru tine în acest moment.
STANDARD nu este un spațiu pentru perfecțiune sau pentru momentul "ideal”, ci pentru acel moment din viață în care îndrăznești să îți spui „GATA!” sau „PÂNĂ AICI!” și nu mai vrei să te ascunzi în scuze, amânare sau povești care te țin pe loc. Este pentru momentul în care ești dispusă să îți asumi responsabilitatea de lider al propriei tale vieți, prin acțiuni, alegeri și decizii diferite, chiar și atunci când nu este confortabil.













Poate că o parte din tine încă ezită.
Poate te întrebi dacă chiar vei duce această experiență până la capăt.
Dacă vei avea disciplina necesară.
Dacă vei face lucrurile diferit de data asta.
Sau poate îți spui că mai ai nevoie de timp.
Că începi "de mâine…”
Că revii "data viitoare…”
Dar adevărul este acesta:
STANDARDUL tău nu are de-a face cu cât știi sau câte ai învățat până acum.
Standardul tău nu are legătură cu felul în care arată viața ta din exterior. Nu este despre cum te îmbraci.
Nu este despre câte lucruri ai. Nu este despre imagine sau validare.
Standardul tău este despre:
Felul în care vorbești cu tine când te uiți în oglindă
Felul în care te tratezi în momentele în care nimeni nu te vede
Alegerile pe care le faci atunci când ar fi mai ușor să ignori, să amâni sau să te întorci în familiar
Este despre cât de mult te respecți în deciziile tale.
Despre cât de mult te onorezi ca prioritate în propria ta viață.
Despre dacă alegerile tale sunt aliniate cu tine sau, mai degraba cu cei din jur...
Standardul tău se vede în lucruri simple:
în ce accepți
în ce tolerezi
în ce prioritizezi
și în ce alegi să lași în urmă
Nu pentru că nu există valoare în acele lucruri, ci pur și simplu: TU MERIȚI MAI MULT.
Și știi asta.
Și îndrăznești să îți însușești asta.
Nu este ceva ce declari sau "arăți” lumii în vreun fel.
Este ceva ce trăiești tu cu tine, în intimitatea vieții tale, zilnic, prin decizii mici.
Pentru că viața ta, așa cum o simți tu din interior (nu cum se vede din afară), nu reflectă ceea ce îți dorești sau spui că vrei,
ci reflectă standardul felului tău de a fi.
STANDARD nu te învață ceva ce nu ești, ci te ajută să scoți la suprafață acel adevăr interior pe care îl știi deja,
dar pe care nu l-ai trăit încă pe deplin.
Și dacă ești curioasă de această călătorie de însușire a nivelului tău următor,
atunci da… ESTE rândul tau!

Dacă ai ajuns până aici, ai citit aceste rânduri și simți că e experiența pentru tine, atunci chemarea nu e întâmplătoare.
STANDARD te-a ales deja!!
EMMA CORPADE este mentor transformațional și expert în psihologia comportamentala și terapiile integrativ somatice, cu o experiență de peste 8 ani în spațiul dezvoltarii personale și al leadershipului conștient și o formare alături de unii dintre cei mai respectați lideri ai transformării globale.
Emma lucrează la intersecția dintre neuroștiință și spiritualitate practică, oferind femeilor educatia si instrumentele pentru a trăi o viață aliniată, expansivă și conștientă.
Este fondatoarea Centrului Holistic Oasis (Sibiu, RO) - un spațiu sigur și primitor, unde îmbină coaching-ul de performanță, educația psihologică și practicile de mindfulness pentru a aduce clientilor săi o transformare sustenabilă și de lungă durată din interior, prin autocunoastere și reconectare cu sinele authentic.
Pasionată de arta scrisului si exprimării depline prin scris, ca si unealtă pentru o viată de performantă si succes, Emma este autoarea cărtii tip jurnal „Călătorie de Devenire”, un instrument profund de autocunoaștere și expansiune personală, care a adunat multiple recenzii de 5* pe piata natională si internatională (cu versiunea in limba engleză “Becoming Limitless” publicata in 2024)
Misiunea de viată a Emmei este să inspire și să susțină oamenii să devină versiunea lor cea mai bună, pentru a-și asuma pe deplin responsabilitatea de lideri pentru generațiile următoare, cu mai multa încredere, curaj și autenticitate.

Dacă simți că există un nivel următor și o identitate mai mare pentru tine și nu mai ești dispusă să rămâi unde ești acum — da.
Dacă trăiești momente în viața ta în care știi clar că tolerezi mai puțin decât meriți și nu mai vrei asta, dar totodată nu știi de unde să începi, acesta este punctul de pornire.
STANDARD nu este, însă, pentru femeia care încă mai așteaptă “momentul potrivit”.
Este pentru femeia care a ajuns în punctul în care nu mai poate să se mintă pe ea însăși.
STANDARD este o experiență de 30 de zile, unică în formatul său, construită ca un proces zilnic de reconectare cu tine și cu standardul tău de nivel următor. Este o practică de expansiune zilnică către nivelul tău următor, cele 30 de zile creând cadrul formării acestui nou obicei de a trăi la adevăratul tău standard.
Primești zilnic o temă de ghidare, un punct de reflecție sau o scurtă lecție, precum și o invitație la acțiune, fără presiune, dar cu consistență.
Cu fiecare impartasire in grup, vei primi ghidaj strategic si coaching din partea Emmei, dar si susținere si suport din partea grupului. Invațam unele de la altele si lecțiile cele mai valoroase sunt oglindite si integrate impreună.
Ai acces la spațiul de comunitate (unde poti alege dacă iti dezvalui identitatea sau preferi o experientă privată), precum și la două sesiuni live de grup pe Zoom - la mijloc și spre sfârșitul experienței - care te ajută să aprofundezi procesul.
Tu alegi cât de profund te implici, dar nu este despre cât faci. Este despre cât de prezentă ești si câtă deschidere aduci in proces.
Nu este despre a ține pasul sau a atinge ritmul celorlalte. Este despre a rămâne în conexiune cu tine însăți, în experiența ta.
STANDARD nu este un program pe care îl “bifezi”, ci o experiență de revenire la adevărul tău. Asta cere intenție, prezență și sinceritate cu tine, la fiecare pas.
Ai invitatia sa iti faci acea mica temă zilnic, dar în ritmul tău, si, in acelasi timp, onorând angajamentul față de tine.
Vor exista zile în care vei merge mai profund și zile în care vei face mai puțin. Ambele fac parte din proces.
Nu este despre perfecțiune. Este despre a nu te mai evita sau ascunde de tine.
Atâta timp cât rămâi prezentă, chiar și în pași mici, ești exact unde trebuie.
Este posibil să apară momente de disconfort. Nu pentru că ceva este în neregulă, ci pentru că începi să vezi lucruri pe care până acum le-ai evitat sau amânat. În același timp, tu îți setezi ritmul. Nu este despre a forța, ci despre a rămâne prezentă și onestă cu tine insăți în procesul tău de autocunoastere.
Eu țin cadrul. Tu alegi cât de departe mergi în fiecare moment.
STANDARD este punctul de intrare în lumea mea, ca si experientă ghidată.
Nu ai nevoie de experiență anterioară. Ai nevoie de deschidere și disponibilitate reală pentru schimbare.
Este un spațiu construit astfel încât să îți ofere atât claritate, cât și profunzime, fără să te simți copleșită, dar suficient de puternic încât să creeze schimbarea concretă.
Nu. STANDARD este o experiență de dezvoltare personală.
Lucrăm cu procese de conștientizare, reglare emoțională și integrare, însă nu înlocuiește suportul terapeutic, psihologic sau medical.
Fiecare participantă este responsabilă pentru propria experiență și pentru ritmul în care alege să se implice în proces.
© Emma Corpade 2026, Toate Drepturle Rezervate |
Termeni si Conditii | Politica de Confidentialitate | Politica Cookies